Advertisement
Pompierii ISU Argeş şi jandarmii de la posturile montane din Arefu şi Rucăr intervin, în această noapte, pentru a recupera 24 de turiști care au rămas blocați pe Valea Cernatului, lângă Nucșoara.
Drumul de acces s-a rupt din cauza aluviunilor aduse de ploile din ultimele zile.
Trei autospeciale intervin chiar la această oră, pentru recuperarea celor 24 de turiști, dar şi a celor şase autoturisme ale acestora. blocate, de asemenea, de intemperii.
Nu au fost raportate persoane rănite.
Alunecările de teren din zonă au afectat drumul pe o lungime de aproximativ 10 metri.
Jandarmii şi pompierii muncesc chiar acum pentru îndepărtarea aluviunilor de pe carosabil.
Sursa foto: Jandarmeria Argeş
Actualizare, luni, ora 8,15: drumul a fost deblocat. Nimeni n-a fost rănit. Toţi turiştii au putut pleca spre casele lor, cu maşinile personale.
Advertisement