Imagini de coşmar pe DN73 D Mioarele – Boteni. Drumul care asigura legătura cu municipiul Câmpulung a crăpat pe o distanţă de aproximativ 150 de metri.
Totul s-a petrecut noaptea trecută, şi potrivit autorităţilor cauza o constituie apa infiltrată în terasamentul drumului.
Traficul este oprit în zonă începând cu ora 5,30 a dimineţii de azi pe ambele sensuri.
Drumul a cedat ca urmare a unei mai vechi alunecări de teren, pe care precipitaţiile din utima perioadă au reactivat-o. Asta a dus la producerea unor gropi în carosabil cu o adâncime de 40-50 cm, iar în unele zone de un metru. Circulaţia rutieră a fost dirijată pe rute ocolitoare.
Despre aceste lucruri am informat, încă de dimineaţă.
Noutatea e că, la nivelul judeţului, a fost activată aşa-numita „grupă operativă a Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, pentru monitorizarea situaţiei din teren şi coordonarea echipajelor de intervenţie”.
Drumul ca rămâne închis „până când experţi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere vor efectua studiul geotehnic şi vor propune soluţii tehnice de rezolvare a situaţiei”.
Tradus în limba română, asta poate să însemne, în cel mai bun caz, câteva luni de zile. Dar poate la fel de bine să însemne şi „la paştele cailor”, având în vedere agerimea cu care se lucrează la instituţia numită CNAIR.