În această dimineaţă, drumul judeţean 73D, pe tronsonul cuprins între localităţile muscelene Mioarele şi Boteni, a fost închis, începând cu ora 5,30.
Măsura a fost luată din cauza faptului că s-a crăpat şi s-a denivelat covorul asfaltic, pe o lungime de aproximativ 140-150 de metri.
Denivelările au apărut la ieşirea din satul Suslăneşti către Boteni.
Cauza apariţiei acestora este, se pare, legată de ploile abundente din ultimele zile.
Apa pluvială s-ar fi infiltrat şi ar fi erodat terasamentul drumului.
Există două rute ocolitoare: una este pe DN73 Piteşti-Câmpulung Muscel.
Cealaltă e prin Boteni, spre Văleni, cu ieşire la drumul naţional Câmpulung Muscel-Târgovişte, pe raza localităţii Stoeneşti.