Noaptea de miercuri spre joi fost una agitată pentru echipele de la ISU Argeş. Două autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti şi de la Garda de Intervenţie Vedea au acţionat pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un fânar din comuna Uda. Au ars în totalitate o magazie, 500 kg cereale şi 12 tone de fân. Din verificări a rezultat că incendiul a fost provocat intenţionat.
Cazul a intrat în atenţia Poliţiei, care a deschis dosar penal pentru distrugere prin incendiere. Potrivit anchetatorilor, proprietarul gopodăriei, în vârstă de 71 de ani, are doi copii. Unul locuieşte în aceeaşi curte cu el, iar altul peste stradă. Acesta din urmă a aderat la un alt cult religios şi a reuşit s-o atragă şi pe mama sa de partea lui. Sâmbătă, femeia a mers la biserica respectivă şi s-a botezat, convertindu-se la altă religie. Asta l-a scos din minţi pe septuagenar, ortodox convins, iar în casa lor parcă şi-a băgat necuratul coada, că de dimineaţă până seară tot în certuri o ţineau. Până la urmă nevasta s-a dus să stea cu fiul de peste drum, dar lucrurile nu s-au liniştit. Miercuri noapte, bărbatul, care consumase alcool, a fost văzut prin curte „jucându-se” cu o brichetă, deşi e nefumător. Aproape de miezul nopţii, magazia a luat foc şi, după cum am precizat, a fost nevoie de intervenţia pompierilor ca să stingă flăcările ce ameninţau să ajungă şi la casa de locuit. Septuagenarul nu a recunoscut că el ar fi incendiat magazia. Însă, din cauză că era extrem de agitat, a fost transportat la Spitalul din Vedea.