Conform avertizării meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, până la ora 23 a nopţii de mâine în judeţ vor fi perioade când instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în zonele de deal şi de munte. Astfel sut posibile averse local torenţiale, când cantităţile de apă acumulate pot fi de peste 25 – 30 l/mp şi pe arii restrânse chiar peste 50 – 60 l/mp, frecvente descărcări electrice însoţite de intensificări ale vântului care vor lua şi aspect de vijelie, iar izolat se vor înregistra căderi de grindină.
Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să se intereseze cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgă, să circule cu viteză redusă, să păstreze distanţa de siguranţă în mers, să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic. În situaţia conducerii autovehiculelor pe timp de ploaie, este necesară utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, să evite acţionarea bruscă a comenzilor pentru a evita derapajele, să aibă instalaţii de climatizare şi dezaburire în perfectă stare de funcţionare.
La rândul lor, pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi, să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce s-au asigurat că intenţia lor de a traversa a fost observată de către conducătorii auto.
Şoferii, îndemnaţi la prudenţă
Advertisement
Advertisement