Peste 50 de preoţi piteşteni au donat sânge pentru salvarea vieţii semenilor, împlinind porunca Mântuitorului: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. „Transferul de viaţă” a avut loc vinerea trecută, la Centrul de Transfuzie Sanguină Argeş. Mai mult de atât, bonurile valorice primite la schimb de voluntarii în sutană au fost dăruite unui centru de copii din Piteşti. Gestul creştinesc al sfinţilor slujitori s-a împlinit în cadrul proiectului „Campionii vieţii”, derulat de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.
În acelaşi spirit, preoţii slujitori şi credincioşii parohiei Mavrodolu vor dona sânge în cursul acestei săptămâni; cu acest prilej va fi oficiată şi o slujbă de binecuvântare a Centrului de Transfuzie Sanguină Argeş.
Mirela NEAGOE
Foto: eparhiargesului.ro