După cum v-am informat în ediţia anterioară a ziarului nostru, o tânără în vârstă de 18 ani a fost găsită atârnând în ştreang şi a fost transportată la spital, dar prognosticul medicilor este rezervat.
Azi după amiază, adolescenta se afla în comă profundă, dar era în viaţă.
Evenimentul a avut loc într-un apartament al unui bloc de pe bulevardul Basarabilor din Curtea de Argeş, unde Ana Maria G., de 18 ani, din localitate, a cărei mamă plecase sâmbătă la muncă în Marea Britanie, şi-a pus ştreangul de gât.
Ea a fost descoperită de concubinul mamei sale, care, ajutat de un vecin, a tăiat cureaua din care adolescenta îşi făcuse ştreangul şi a sunat la 112.
Întrucât tânăra prezenta semne vitale, bărbatul a început manevrele de resuscitare până la sosirea echipei medicale.
Fata a fost transportată la spitalul din municipiul Basarabilor, ulterior transferată la Spitalul Judeţean Argeş şi internată în secţia de terapie intensivă mobilă.
Deocamdată nu se cunosc motivele pentru care a recurs la acesl gest.
Între timp, poliţiştii au aflat că Ana Maria G., care avea şi nişte crestături superficiale pe antebraţe, ca şi cum ar fi încercat să-şi taie venele, fusese elevă la Grupul Şcolar Forestier Curtea de Argeş, însă în clasa a X-a a renunţat la şcoală.
Vecinii spuneau că primul proprietar al apartamentului a fost găsit mort în hol, apoi tatăl fetei a fost descoperit fără viaţă în acelaşi hol, iar ea a încercat să-şi pună capăt zilelor tot acolo.