Aşa cum v-am informat, Guvernul va finanţa mai multe obiective de investiţii importante din Piteşti încă din acest an, cum ar fi construcţia a trei săli de sport şi a unei săli polivalente.
Primarul Piteştiului, dl Cornel Ionică, ne-a anunţat că Guvernul, prin Compania Naţională de Investiţii, va finanţa şi un proiect de infrastructură rutieră mai mult decât necesar pentru municipiu care era prins în lista de investiţii a primăriei, dar resursele bugetare necesare erau mult prea mari pentru momentul de faţă.
Ei bine, Guvernul a acceptat să finanţeze de la bugetul de stat construcţia unui pasaj rutier între Calea Craiovei şi Târgul din Vale, peste intersecţia cu bulevardul Republicii.
Sub pasaj ar urma să fie amenajate locuri de parcare.
Următorul pas este elaborarea documentaţiei necesare de către autorităţi.
În condiţiile în care un investitor privat care va face un complex comercial (mol, cum li se zice acum – n.r.) în cartierul Tudor Vladimirescu a anunţat că va susţine financiar şi construcţia unui pasaj în zona Lânăriei, două noduri de conflict rutier, cu trafic intens, vor fi rezolvate.
Mai rămâne de văzut când anume…
4 Comentarii
Anonim
Iar incepe primarul cu povesti…
Ioan
Treziti-vă…acest pasaj este o monstruozitate arhitectonica…nu se va face niciodată…incalca normele de mediu…vrabia malai visează…iar ionica…ne distreaza.
Anonim
Stati linistiti, nu are guvernul bani de dat, sunt doar vise.
Anonim
În imagine este pasajul din Craiova.Dacă s-a putut acolo,se poate și în Pitești