Foarte multă lume foloseşte serviciile companiei aeriene irlandeze Ryanair, consacrată de ani de zile ca fiind cea mai ieftină din Europa.
Dacă vă număraţi printre aceia care au planuri de vacanţă ori de simple călătorii, legate de zboruri cu Ryanair, în cursul acestei luni, ar fi, însă, bine să verificaţi din timp dacă zborul dv chiar va decola.
Asta pentru că, începând cu 12 iulie, operatorul aerian irlandez va fi lovit de numeroase greve. Prima ar fi a piloţilor irlandezi, care va avea loc în ziua cu pricina.
Apoi vor mai intra în greve de 24 sau 48 personalul din mai multe ţări europene, cum ar fi Italia, Spania, Portugalia şi Belgia.
Pentru aceia dintre dumneavoastră care au în plan să ajungă undeva în ţările respective, în perioadele indicate, e foarte utilă consultarea site-ului companiei aeriene, înainte de plecare.
Zbor plăcut şi fără incidente”