Azi, fotbaliştii de la FC Argeş au plecat în primul cantonament din această vară. Echipa pregătită de Emil Săndoi se va pregăti o săptămână la Curtea de Argeş, unde are programate câte două antrenamente pe zi pe stadionul din localitate, şi la Valea Iaşului. Piteştenii vor reveni în localitate pe 11 iulie.
Emil Săndoi, antrenorul echipei alb-violete, are la dispoziţie un lot alcătuit din 24 de jucători. Printre cei care au făcut deplasarea se află şi doi jucători noi. Este vorba de Grigore Ioan Turda (20 ani), un fundaş dreapta, în vârstă de 20 de ani, care în sezonul trecut a evoluat la Pandurii Târgu Jiu, şi Raul Hreniuc (21 ani), un fundaş central care în precedenta ediţie de campionat a evoluat în liga secundă, la FC Academica Clinceni. Săndoi îi va testa pe cei doi, urmând să ia o decizie în privinţa lor la finalul acestui cantonament.
A semnat pe un sezon
Înainte cu o zi de a pleca în cantonament, oficialii alb-violeţi au obţinut semnătura lui Alin Buleică, fotbalist originar din Craiova, în vârstă de 27 de ani, care are peste 100 de meciuri în Liga I. A evoluat la echipe precum Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, Pandurii Târgu Jiu şi Concordia Chiajna.
Alin Buleică a semnat cu FC Argeş un contract pe un sezon, cu drept de prelungire, dacă va confirma aşteptările. „Buleică este un fotbalist cu mare experienţă în Liga I. A evoluat la mai multe formaţii importante şi ne poate ajuta să creştem în valoare. Este şi fost internaţional de tineret, având mai multe prezenţe în tricoul naţionalei României. A jucat şi în cupele europene cu Pandurii Târgu Jiu. Nu şi-a spus ultimul cuvânt în fotbalul românesc, poate face diferenţa la mijlocul terenului. Vom mai aduce şi alţi jucători valoroşi”, a spus tehnicianul Emil Săndoi.