Zilele trecute, pe insula grecească Evia, a avut loc cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Corală „Thavos”. Bucuria noastră este că la eveniment a participat corul mixt din Leordeni, fiind singurul reprezentant din România. Mândria, talentul şi pasiunea grupului de argeşeni au ajuns la inima grecilor care, la finalul spectacolului, au fluturat pe scena teatrului de vară drapelul tricolor.
O menţiune specială vine pentru Prof.dr. Paul Baidan, cel care conduce corul mixt din Leordeni din 1980 şi până în prezent.
Gheorghe Apostol, membru al corului mixt din Leordeni, a fost nu doar artist pe scenă, ci – după cum ne-a mărturist – şi omul care a depus efort pentru obţinerea unor sponsorizări pentru a face posibilă participarea la festival.
Grecii, impresionaţi de coriştii argeşeni
„Am fost copleşiţi de reacţia plină de entuziasm a grecilor. În sala teatrului de vară au fost sute de persoane care ne-au aplaudat şi au fluturat steagul României, iar diploma oferită de directorul festivalului, Thanasis Voskianos, se va alătura altor distincţii care ne onorează.” – a spus Gh. Apostol.
În Anul Centenarului, corul din Leordeni a cântat şi a încântat publicul grec cu piesa „Sus inima români!”, însă mulţumită unor sponsori locali gazdele au putut savura şi produse argeşene tradiţionale.
Grecii, cu poftă de viaţă aşa cum îi ştim, nu i-au slăbit deloc pe ai noştri argeşeni şi le-au propus să vină şi la alte evenimente de profil, următorul fiind programat să se desfăşoare în insula Creta.
Totul din pasiune pentru muzică
Merită să precizăm însă că prezenţa corului din Leordeni la festivalul din Grecia nu a fost o misiune tocmai uşoară, deoarece membrii grupului îşi desfăşoară această activitate în baza unor sponsorizări care pot sau nu să vină.
„Corul face spectacole, dar membrii corului nu sunt remuneraţi – este o activitate făcută din pasiunea pentru muzică. Aşa a fost dintotdeauna!” – a spus Gheorghe Apostol.
Anul acesta, transportul a fost asigurat de Primăria Leordeni, iar banii necesari pentru cazare şi masă au venit de la două firme private din Topoloveni.
„Omagiul tuturor celor care iubesc muzica şi pe slujitorii ei se îndreaptă spre activitatea neprecupeţită a înaintaşilor, spre inimoşii corişti ai comunei, spre dirijorii înaintaşi şi spre dirijorul lor actual, talentatul Ion Ionescu, pentru tot ce ne-au oferit până acum şi ne vor oferi, suntem convinşi şi în viitor” – este mesajul artiştilor de la Leordeni