Cu puţin timp în urmă s-au afişat rezultatele sesiunii de bacalaureat 2018. Doar şase elevi din Argeş au reuşit să obţină nota maximă la toate cele trei probe.
Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” este fruntaş, având patru elevi cu media maximă, fiind urmat de Colegiul Naţional „Zinca Golescu” şi de Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” Mioveni, ambele cu câte unul.
Prezentăm mai jos lista elevilor fruntaşi din Argeş:
Burcea Marian Gabriel – Colegiul Naţional „I.C. Brătianu””, Piteşti
Deică Andreea Valentina – Colegiul Naţional „I.C. Brătianu”,Piteşti
Dima Antonia Elena – Colegiul Naţional „I.C. Brătianu”, Piteşti
Ilinca Ionela Nicoleta – Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”, Mioveni
Manu Andreea Georgiana – Colegiul Naţional „I.C. Brătianu”, Piteşti
Tache Bianca Elena – Colegiul Naţional „Zinca Golescu” Piteşti
Cu acest prilej, nu putem decât să-i felicităm, atât pe ei cât şi pe cadrele didactice îndrumătoare, şi să le urăm mult succes în continuare!
Rezultatele complete le puteţi găsi pe edu.ro, iar contestaţiile se pot depune la unităţile de învăţământ astăzi, până la ora 16.