Calificată după primele două jocuri din grupă, naţionala cocoşului galic (echipa africană cu cele mai bune şanse de a câştiga Mondialul, o glumă care circulă prin mediul online) şi-a bătut, efectiv, joc de suporterii săi în partida încheiată acum câteva minute, cu Danemarca.
Francezii au jucat în dorul lelii, menajându-se evident pentru optimi. Ar fi putut, dar nu au vrut.
De cealaltă parte, danezii ar fi vrut, dar n-au putut. Echipă modestă, Danemarca a priceput repede că francezii n-au chef să-i bată.
Aşa că a ieşit un meci de toată jena, cu accente penibile, pe alocuri. De altfel, şi spectatorii ruşi neutri, de pe arena Lujniki din Moscova, au fluierat copios blatul franco-danez, părăsind stadionul cu minute bune înainte de final.
S-a terminat 0-0, într-un cor de huiduieli, iar ambele echipe merg în optimi.
Imaginea este de arhivă