Astăzi, Ziua Drapelului Naţional a fost marcată şi la Piteşti printr-o serie de manifestări cultural-artistice. Prima parte a evenimentului s-a desfăşurat pe platoul din fața Cercului Militar Piteşti unde a avut loc un Ceremonial Militar al Școlii de Aplicații pentru Unități de Luptă „Mihai Viteazul”- Garnizoana Pitești. Participanţilor li s-a prezentat cel mai mare drapel din Argeş ce are 120mp, care va fi arborat mâine la Cetatea Poienari.
Manifestările au continuat cu un flashmob realizat de elevi ai Palatul Copiilor Piteşti, ce au îmbrăcat cu mândrie haine în culorile stindardului naţional.
De asemenea, a avut loc şi o lansare de carte JURNAL DE RĂZBOI – Mărturii din tranșeele întregirii României” în incinta Muzeului Judeţean Argeş.
La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale și județene, ai instituţiilor civile, precum şi cadre militare active, în rezervă/retragere şi veterani de război.