Sunt un cuvânt rănit de soare,
Cu dorul răstignit în mare.
Mă descompun în două șoapte;
Sunt ca o ziuă fără noapte.
Și lacrimile mă apasă…
Te rog, măicuță, ia-mă acasă.
Mi-e inima însângerată
Că-i între noi sârmă ghimpată.
De-ai ști tu cât de mult am vrut
S-alerg spre tine peste Prut,
Dar pusu-m-au s-aștept la vamă,
Căci ei nu cred că tu-mi ești mamă.
Mi-a ars și dragostea în foc
De când lui Dumnezeu mă rog.
Când vin la tine nu suport
Să mi să ceară pașaport.
Și, mamă, sufletul îmi plânge
Că-s sânge chiar din al tău sânge…
Când tu ești tristă, eu suspin,
Când sufăr eu, tu zaci în chin.
Adesea lumea mă întreabă:
Tu ești orfana basarabă,
Cea despărțită pe nedrept
De la al mamei sale piept ???
Și le răspund cu jale grea
Că România-i mama mea,
Că tată-mi este tricolorul,
Iar frați mi-s muntele cu dorul.
Mă poartă marea prin cuvinte,
Dar eu le spun ca și-nainte:
Un singur vis, mamă, m-apasă:
Să vii și să mă iei acasă!
Lucia STEGĂRESCU (elevă în clasa XII-a, Chișinău)
