Veste bună pentru FC Argeş 1953: adversara sa din dubla manşă de baraj pentru promovarea în eşalonul superior, campioana judeţului Olt, Recolta Stoicăneşti, se confruntă cu serioase probleme de efectiv. Cu numai câteva zile înainte de disputarea primului meci de baraj (care va avea loc sâmbătă seara, cu începere de la ora 18, la Stoicăneşti), formaţia olteană a pierdut, dintr-un foc, trei jucători de bază din primul „11” aliniat în majoritatea meciurilor din sezonul recent încheiat. Fundaşii Iulian Cosma şi Nicuşor Dincă, plus atacantul Cătălin Jianu au ales să plece la muncă în străinătate, părăsind, pur şi simplu, echipa, după cum informează colegii de la cotidianul local „Gazeta Nouă”. În aceste condiţii, putem spune că FC Argeş 1953 are (încă) un atu de partea sa, în disputa pentru promovare.
Antrenorul Tameş, circumspect
Deşi calculele hârtiei indică faptul că alb-violeţii sunt favoriţi în duelul cu echipa din comuna Stoicăneşti, jucătorul şi tehnicianul piteştean Iulian Tameş preferă o atitudine rezervată. „Mulţi ne dau favoriţi, dar nu suntem nici pe departe; la baraj se poate întâmpla orice. Nu ştim aproape nimic despre echipa din Stoicăneşti, dar dacă a câştigat seria nu are cum să fie o echipă slabă. Vor fi jocuri disputate, sperăm ca noi să fim câştigători, să promovăm în liga a III-a. Suporterii ne-au fost aproape mereu, media la meciuri a fost de 600 de persoane la meci, cu siguranţă ne vor fi alături la aceste jocuri decisive”, a declarat antrenorul echipei FC Argeş Piteşti 1953, citat de ziarul „Gazeta Nouă” din Slatina. Un discurs echilibrat, rezervat, foarte asemănător cu declaraţiile oferite presei argeşene, îndată după câştigarea întrecerii judeţene de la noi.
„Adversarii au prima şansă”
De partea cealaltă, din tabăra Recoltei Stoicăneşti nu răzbate prea mult optimism. Ba dimpotrivă, am putea spune, dacă e să ne luăm după declaraţiile oferite presei din judeţul vecin de către conducătorii echipei din Stoicăneşti. Chiar antrenorul acesteia, Marius Zorzoliu, recunoaşte că FC Argeş 1953 pleacă cu prima şansă în dubla manşă.
„Meciul începe de la 0-0, ne jucăm şansa, dar va fi foarte greu. Din punctul meu de vedere, adversarii au prima şansă. Miza este uriaşă, intervine presiunea, sper totuşi să reuşim să facem jocuri cât mai bune. Am ajuns până aici, iar promovarea ar fi o performanţă extraordinară. Avem probleme de lot, ne-au plecat trei jucători, însă sperăm să reuşim să-i suplinim”, a declarat antrenorul Recoltei. Interesant de semnalat, în ce-l priveşte pe tehnicianul Zorzoliu, e că acesta şi joacă (mijlocaş), asemenea lui Iulian Tameş, deşi e trecut binişor de 40 de ani.
Sorin SIMION