În ultima lună mi-au trecut pragul cabinetului sute de bolnavi. Nu de puţine ori, mulţi dintre ei au plecat de la noi aşa cum au venit: fără să fie consultaţi şi fără reţete ce s-ar fi indicat. Se pare că la fel s-a întâmplat în toată ţara. Calculatoarele şi cardurile din sistemul de sănătate se strică precum autostrăzile noastre, la câteva zile după ce au fost binecuvântate de un sobor de preoţi. Altfel, românii se caută pentru fleacuri, dar şi pentru boli grave şi rare în faţa cărora specialişti cu ani de carieră în spate se crucesc. Mi-au atras atenţia câţiva dintre bolnavii consultaţi recent.
* Are 14 ani şi l-a însoţit mama sa, îngrijorată de acneea lui juvenilă. Aparţin acelei etnii ce-l are mereu avocat din oficiu pe Mădălin Voicu. Puştiul este frumuşel foc, te priveşte cu ochi de culoarea tăciunelui, nu-i tupeist, pare un motănel blând, dar, ca majoritatea celor care au ajuns cu sute de ani în Europa venind din India, oricând se poate manifesta imprevizibil. I-a mijit o mustăcioară neagră şi subţire, de zici că-i trasată cu un creion dermatograf. Parcă-i sosia lui Raj Kapoor, actorul principal din „Vagabondul”, filmul ce a rulat la noi prin anii ’60. L-am întrebat dacă-i place şcoala. A sărit cu gura maică-sa: „Domn’e, nu are în cap decât feisbuc. M-a ameninţat că dacă nu-i cumpăr mobil din ăla bengos, fuge de acasă. E dus cu capu’. Nu mai ştie decât să stea cu ochii beliţi pe ecran, să vadă ce-i transmite prietenii lui. O capră a dracu’, de vârstă cu el, îi spune că-l iubeşte şi că nu poate nici să mănânce de doru’ lui”.
* Când îi treceam datele personale în registrul de consultaţii, o doamnă distinsă care are 67 de ani mi-a spus că-i pensionară, dar şi studentă în anul I la Facultatea de Teologie! I-am văzut carnetul şi notele mari obţinute în sesiunea de iarnă.
* Am auzit la radio că în minivacanţa de la începutul lui mai, românii ar fi pus pe grătar 30 de milioane de mici! Acum vreo lună, când a venit la cabinet, printre altele, o bolnavă mi-a spus că a făcut ceva puşcărie. De ce? „Am fost angajată la patronul unui birt, unde clienţii pofticioşi mâncau mici din carne de câine. Eu habar n-am avut de chestia asta”.