Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) fac un apel tuturor persoanelor interesate să conştientizeze că problemele din justiţie se rezolvă instituţional, prin proceduri legale, şi nu în stradă, anunţă agenţiile de presă din Capitală.
„După ce de peste 10 ani justiţia a fost afectată de protocoale şi hotărâri secrete, de campanii electorale focusate pe justiţie, de “telejustitie” şi bilanţuri triumfaliste ale luptei anticorupţie, nu putem sta pasivi văzând că se trece acum la justiţia “populară”, unde problemele justiţiei se vor rezolvate în stradă, numărând protestarii pro sau contra unei teme ce priveşte justiţia. Experienţa din ultimii 10 ani a demonstrat nocivitatea – atât pentru justiţie, cât şi pentru societate şi clasa politică – a acestui mod de abordare populist al Justiţiei”, se arată într-un comunicat de presă comun al celor două asociaţii profesionale ale magistraţilor din România.
Luarea de poziţie a acestora vine în contextul recentului miting organizat de PSD, în centrul Capitalei, în care au fost aspru criticate ceea ce organizatorii au numit „abuzurile din Justiţie” şi ale „statului paralel”.
„Justiţia se confruntă în prezent cu multiple probleme, de la protocoale secrete şi abuzuri, la supraîncărcarea instanţelor şi parchetelor, legislaţie incoerenţa, bugete insuficiente şi deficit de personal. Este legitim că societatea şi cetăţenii să fie preocupaţi de aceste probleme, însă fiecare dintre aceste aspecte trebuie evaluate obiectiv, văzând ce a funcţionat bine şi corectând ce nu a mers bine. O asemenea evaluare, însă, nu se poate face decât discutând raţional, profesionist şi instituţional”, se mai precizează în documentul citat.
3 Comentarii
Boni
Rațional, profesionist și instituțional așa cum v-a dirijat Băsescu și ați tacut ca mortul în păpușoi…cunoaștem…
Anonim
Deci Dvs. sustineti ca Basescu a ‘dirijat’ justitia sa-i condamne la inchisoare fratele? sau pe Elena Udrea and co? Interesant!
Boni
Problema este mult mai complexă. Dirijarea inițială a fost pentru condamnarea cu orice preț a politicienilor de stânga și a sprijinitorilor acestora. Dar văzând că se poate, a venit rândul ca Justiția (și ,,alții”) să se ocupe și de reprezentanții așa-zisei drepte. Iar Băsescu și-a dat singur foc la valiză! Are însă un mare merit: prin ce a făcut a trezit Justiția.