Ieri seară, echipaje ale Jandarmeriei Argeş asigurau măsuri de ordine publică la meciul de baschet dintre BCMU Piteşti şi CSM Oradea.
După terminarea partidei, o echipă de subofiţeri a găsit în parcarea Sălii Sporturilor „Trivale” o tabletă iPad, care avea postată pe ecran o fotografie înfăţişând o femeie de culoare.
Presupunând că aparţine unui baschetbalist, jandarmii au mers la vestiare şi au întrebat dacă vreunul a pierdut ceva.
Imediat, unul din jucătorii echipei piteştene, Porter Toup, a recunoscut tableta ca fiind a sa.
Pentru a dovedi că el este proprietarul, a introdus codul de siguranţă pentru deblocarea tabletei şi a activat sistemul de recunoştere a amprentei digitale, context în care aparatul a fost înmânat jucătorului în perfectă stare de funcţionare.