„Se pecetluieşte acest mormânt, până la a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos…” Sunt ultimele cuvinte rostite ieri de preoţi în timp ce sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Marin Ioniţă era coborât în criptă. La capătul unei vieţi intense trăite la masa de scris, condeierul a plecat frumos, având pe piept o carte, „Kiseleff 10. Fabrica de scriitori”. A slujit şi iubit cuvântul scris şi, iată, dragostea sa pentru Carte se prelungeşte şi dincolo de mormânt…

Pelerinaj la capelă

De ieri-dimineaţă până la prânz, sute de oameni s-au perindat la capela cimitirului „Sf. Gheorghe” din Piteşti, ca-ntr-un adevărat pelerinaj. Familia îndurerată a primit cuvinte de încurajare de la mulţi dintre cei care l-au preţuit pe Marin Ioniţă. Paradoxal, cu excepţia câtorva instituţii, sau mai degrabă a şefilor acestora care-l respectau pe scriitor, reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene nu s-au înghesuit, preferând să trimită doar câte-o coroană de flori.

IPS Calinic, la slujba de înmormântare

Şi asta în condiţiile în care cel condus pe ultimul drum primise pentru merite deosebite titlurile de Cetăţean de Onoare al Piteştiului şi Fiu al Argeşului! Dar asta a contat mai puţin pentru îndoliata familie care i-a avut alături, în schimb, pe mulţi oameni de litere, colegi de breaslă,

În capelă, înainte de ultimul drum

membri ai filialei Argeş a Uniunii Scriitorilor din România.

Nu au lipsit nici reprezentanţi de seamă ai presei locale, printre care directorul cotidianului „Argeşul”, Mihai Golescu, cel care avea o lungă relaţie de prietenie cu prolificul autor de romane.

De altfel, în paginile suplimentului „Săgetătorul” al ziarului nostru, scriitorul a primit mereu spaţiu de exprimare, iar într-unul dintre articolele sale Marin Ioniţă l-a elogiat pe Jean Dumitraşcu.

Directorul Filarmonicii noastre a fost şi el prezent la tristul eveniment de ieri şi cu lacrimi în ochi spunea că a pierdut un mentor. Cei doi se întâlneau la lansări de carte, iar în ultima vreme conversau des la telefon, unde-şi făceau confesiuni…

Au mai ţinut să fie prezenţi Cristina Munteanu de la Antena 1 Piteşti, Gabriel Grigore şi Cristi Vasile, redactor-şef şi respectiv director la „Jurnal de Argeş”, iar de la Bucureşti, senatorul Sergiu Andon, Alexandra Andon, de la postul naţional de radio etc.

Fără loc de veci!

Ultimul drum al unui scriitor

Prima slujbă a avut loc chiar în micuţa capelă de la cimitirul „Sf. Gheorghe”, acolo unde zece preoţi s-au rugat pentru odihna sufletului celui adormit întru nădejdea învierii. Apoi cortegiul funerar a străbătut distanţa până la schitul din pădurea Trivale. De acest loc era legat scriitorul în mod deosebit.

Venea deseori nu pentru slujbe, ci pentru frumuseţea cadrului natural. Iubea atât de mult pădurea aceasta încât înainte de 1989, când activa la un ziar din Bucureşti, a iniţiat o adevărată campanie de presă în scopul salvării ei.

Se discuta despre posibila defrişare a unei părţi din „plămânul verde” al urbei, iar Marin Ioniţă nu concepea aşa ceva. Cu condeiul său usturător, a scris, sesizând autorităţile judeţene, centrale, naţionale. Avea elanul şi curajul tinereţii, iar demersul său a avut o finalitate fericită.

Deşi întregul oraş cunoaştea prefaceri de tot felul, la pădure nu „s-a umblat”. Şi-atunci cum nu era să fie Marin Ioniţă legat sufleteşte de acest „paradis” în care-i plăcea să umble ceasuri întregi pentru a-şi limpezi mintea şi linişti inima? Sigur, nu bănuia nicidecum că tocmai aici, în pădurea Trivale, avea să-şi doarmă şi somnul de veci.

Aşa avea să le aranjeze Dumnezeu după ce, în urmă cu aproape doi ani, scriitorul s-a plâns arhiepiscopului Calinic că nu are un loc de veci. Ierarhul Argeşului şi Muscelului i-a înţeles mâhnirea şi l-a ajutat, acordându-i un loc de veci în cimitirul Schitului din Trivale.

Volumul din sicriu

Aici odihneşte pe veci Marin Ioniţă

Părintele Calinic Argeşeanul a făcut însă acest gest nu doar pentru a repara o nedreptate care i se făcea scriitorului, dar şi pentru că-l preţuia enorm. Îi citise opera pe care o considera savuroasă şi deseori venea la lansări de carte pentru a fi alături de autor.

De altfel cei doi, intuindu-şi unul altuia calităţile intelectuale şi umane, se preţuiau reciproc.

Drept dovadă nu doar „darul” pe care arhiereul l-a făcut scriitorului, în speţă mormântul, dar prezenţa acestuia la înmormântare are o semnificaţie aparte. Slujba care s-a prelungit pe parcursul mai multor ceasuri a fost specială, fiind săvârşită de un sobor impresionat format din preoţi de mir şi călugări ai aşezământului monahal.

Până la apariţia arhiepiscopului, în mijlocul lor s-a aflat stareţul Daniel, cel care, alături de fraţi, se va ruga în permanenţă pentru sufletul celui adormit. Momentele cele mai emoţionante au fost, desigur, cele în care membrii familiei, rudele, prietenii şi-au luat adio de la cel care le-a înfrumuseţat viaţa.

Prin vorba sau scrisul lui. A fost un slujitor desăvârşit al Cuvântului, după cum afirma înlăcrimat poetul Aurel Sibiceanu, dar şi de alţi literaţi precum Denisa Popescu sau Augustin Doman. Cu toţii l-au văzut pentru ultima dată pe cel de care-i leagă noian de amintiri, iar momentul despărţirii a fost cu atât mai cutremurător, cu cât, pe pieptul scriitorului, alături de icoana Mântuitorului, a fost aşezată şi o… carte!

„Kiseleff 10. Fabrica de scriitori” este unul dintre volumele la care ţinea enorm. Fusese reeditat recent, însă autorul nu o mai putea reciti. Era pe patul de spital, îşi trăia ultimele zile. I-a cerut iubitului său fiu, comentatorul politic Ion M. Ioniţă, să-i citească din ea.

Nu, nu o uitase, dar îl interesa enorm analiza literară pe care o făcuse criticul Alex Ştefănescu referitor la opera sa. Au fost ultimele cuvinte pe care le-a auzit, ca o încununare a unei vieţi jertfelnice duse pe altarul literaturii. După slujbă, sicriul a fost coborât în cripta din incinta mănăstirii.

„Vecin” îi este un alt slujitor al cuvântului, Ştefan Afrimescu, care s-a stins cu câţiva ani înainte. Probabil se va împlini voia arhiepiscopului Calinic de a fi amenajată în acest mic cimitir o „alee a scriitorilor”. Deja un nume mare există, cel al lui Marin Ioniţă, care a plecat în veşnicie purtându-şi cartea în braţe.

Şi la Judecata de Apoi, cine ştie dacă acest volum de referinţă nu-l va ajuta să răspundă Demiurgului la întrebarea: „Ce-ai făcut cu viaţa ta?”

Fotografii: Alexandru OPREA

Distribuie pe Facebook

Eduard Tomaziu

See Full Bio