Fotbaliştii de la FC Argeş se pregătesc de un nou joc în campionat. Echipa lui Emil Săndoi va întâlni sâmbătă, de la ora 11, pe propriul teren, pe CS Baloteşti. Disputa contează pentru etapa cu numărul 34 a ligii secunde şi va fi transmisă în direct de către Digi Sport. După 33 de meciuri jucate, alb-violeţii ocupă locul 4, cu 58 de puncte, în timp ce ilfovenii se situează pe poziţia a 10-a a ierarhiei, cu 43 de puncte, acumulate tot în 33 de runde.
Până la finalul acestui sezon, FC Argeş va mai întâlni pe CS Baloteşti, Dunărea Călăraşi şi UTA, pe propriul teren, respectiv CS Afumaţi, în deplasare. Argeşenii mai au în program şi disputa cu Olimpia Satu Mare, pe care însă o vor câştiga la „masa verde”, cu 3-0.
Pentru ultimele patru meciuri rămase de disputat din acest sezon, Săndoi îşi propune să urmărească mai mult şi restul jucătorilor pe care îi are în lot şi la care a apelat mai puţin. „Preşedintele clubului, noi, antrenorii, dar şi jucătorii ne-am fi dorit să terminăm cât mai sus, dar, din păcate, este cam greu acum. Mai avem puţine jocuri până la final şi vom folosi cât mai mulţi jucători, pentru că obiectivul este să formăm o echipă puternică pentru anul viitor. Liga a doua va fi mult mai puternică decât în acest an”.
În iunie, meciurile de baraj
Federaţia Română de Fotbal a stabilit, în cadrul Comitetului Executiv, datele la care se vor juca în această vară meciurile barajului de menţinere/promovare în Liga 1. Din Liga 2, ocupanta locului 3, Chindia Târgovişte, va lupta pentru promovare, în timp ce în play-out-ul primei ligi nu mai puţin de şase cluburi din opt speră ca la final să se claseze în cel mai rău caz pe poziţia a 6-a, cea care mai dă o şansă la menţinere.
Astfel, Comitetul Executiv al FRF a decis ca barajul de menţinere / promovare în Liga 1 să se dispute pe 9 şi 13 iunie, în sistem tur-retur. Ordinea disputării partidelor va fi stabilită prin tragere la sorţi.
Din Liga a doua a promovat deja matematic Dunărea Călăraşi, în timp ce FC Hermannstadt s-ar putea s-o urmeze în weekend.