Într-o ecranizare a „Odiseei” lui Homer (filmul serial „The Odyssey”), Ulise – interpretat de Armand Assante – a jucat alături de alţi actori consacraţi, precum: Isabella Rossellini, Irene Papas, Eric Roberts, Geraldine Chaplin, Christopher Lee şi Vanessa Williams. Zilele trecute, vedeta filmului mondial i-a aplaudat pe actorii care au jucat în „Antigona”, capodopera lui Sofocle, nou intrată în repertoriul Teatrului „Al. Davila”.
Assante, spectator la Piteşti
Realizată de Cristina Munteanu şi Mihai Golescu, emisiunea „Subiect de presă” de la „Antena 1” Piteşti a adus evenimentul sub luminile rampei, invitatul din platoul de televiziune fiind managerul teatrului din Piteşti, Nicolae Poghirc. „Armand Assante este un mare admirator al literaturii greceşti antice pentru că el însuşi, în 1997, a jucat în filmul „«Odiseea», având rolul Odisseu (Ulise), alături de o distribuţie fabuloasă, uriaşă – în regia lui Andrey Konchalovsky. Armand Assante a acceptat invitaţia noastră, venind să o vadă pe Oana Marcu (Ismena), jucând în «Antigona». A fost un noroc pentru noi şi o bucurie totodată să ne viziteze”, a apreciat Nicolae Poghirc. La finalul piesei „Antigona”, Assante i-a aplaudat şi i-a felicitat pe actori de mai multe ori.
14 premiere
În România mai există două teatre care au secţii de Dramă, de Revistă şi de Păpuşi (copii), unul la Piteşti şi celălalt la Ploieşti. Sub umbrela Teatrului „Al. Davila” joacă peste 70 de artişti angajaţi şi colaboratori permanenţi.
Cu o zestre bogată de roluri şi cu o experienţă valoroasă de manager, actorul Nicolae Poghirc este de un an şi o lună director al teatrului piteştean. Managerul teatrului din Piteşti încearcă o restructurare a ofertei repertoriale, o reformulare a principiilor care guvernează şi o relaţie cu comunitatea.
„Nu există reţete pentru un spectacol de succes. Cu «Antigona» aveam nevoie să dăm un semnal că suntem un teatru serios. Aveam nevoie şi de un spectacol de festival, ca să le arătăm colegilor noştri din lume că Piteştiul nu a murit, că Piteştiul are în continuare potenţial, că trebuie doar reactivate energiile creatoare. Teatrul «Al. Davila» are un colectiv artistic destoinic, bun. Are oameni talentaţi, dar trebuie să fie puşi în valoare. Vom avea 14 premiere anul acesta, la toate secţiile. Avem nevoie de un repertoriu nou, după aceea vom putea gândi şi aplica strategiile repertoriale”, a arătat managerul instituţiei.
Pe agenda Teatrului „Al. Davila” sunt şi alte noi reprezentaţii, precum: „Spovedania unui jurnalist”, de Gheorghe Smeureanu, „Sunetul muzicii”, în regia lui Beatrice Rancea, un spectacol muzical despre America anilor ’60, sub bagheta lui Lorette Enach, regizor şi scenograf. Alte două montări vor fi semnate de regizorii Alexander Hausvater şi Vlad Costache.