- Argeşul revine astfel la numai trei puncte de locul 3, care dă dreptul la baraj pentru promovare în prima ligă
În urmă cu câteva minute, la Clinceni s-a încheiat meciul dintre Academica din localitate şi FC Argeş Piteşti, din cadrul etapei a 31-a a ligii a doua la fotbal.
La casele de pariuri, înainte de joc, „vulturii” porneau ca favoriţi, însă, microbiştii ştiu, Clinceniul e o echipă pe terenul căreia nu se bate uşor.
Prima repriză a fost una relativ echilibrată, în care ambele echipe au avut, fiecare, câte 4-5 situaţii bune de a marca.
De marcat au marcat fiecare de câte două ori. Ionuţ Şerban, pentru ai noştri, la prima fază de atac a meciului, apoi Gheorghe, pentru gazde, imediat ce au repus mingea de la centru.
Vasile Buhăescu ne-a readus în avantaj, după un corner, dar ilfoveanul Petriş – de departe, cel mai rudimentar jucător de pe teren – a marcat, nici el nu ştie cum, după o acţiune prelungită de atac a Clinceniului.
Şi a doua repriză a fost tot echilibrată, ca şi prima. Clinceniul parcă a avut un plus la posesie, dar Argeşul a contraatacat periculos de câte ori a recuperat mingea. Nilă a marcat pentru 3-2, după o recentrare deşteaptă a lui Buhăescu.
Apoi gazdele s-au aruncat în atac, încercând măcar golul egalizator. Argeşul s-a apărat bine, n-a bubuit mingile şi a căutat mereu să „o pună jos”, cum zic fotbaliştii, şi să ameninţe poarta lui Ureche.
Pe finalul meciului, în prelungiri, gazdele au lăsat total garda jos, au abandonat orice precauţii defensive, lăsând astfel spaţii mari cât bulevardul 1 Mai din Piteşti în apărare.
Din fericire pentru noi, golul, ce părea iminent, n-a picat în poarta lui Popescu, ci într-a lui Ureche. S-a făcut 4-2 pentru alb-violeţi, în al doilea sau al treilea minut de prelungire, graţie golului marcat de căpitanul Raul Costin.
Cu acest succes superb, FC Argeş rămâne pe locul 4, dar se apropie din nou la numai 3 puncte de ocupanta locului 3, cel ce dă dreptul la barajul de promovare în prima ligă.
Acesta e ocupat momentan de Chindia Târgovişte. Dâmboviţenii vor juca mâine, în deplasare, la Bucureşti, cu Metaloglobus.
Au jucat echipele:
Academica Clinceni: Ureche – Achim, Hreniuc, Găină, Dobrescu, Târşa (Moldovan, din min. 86), Barbu, Petriş (Mihalcea, din min. 72), Gliga (Popescu, din min. 77), Gheorghe, Blejdea.
FC Argeş Piteşti: Popescu – Oancea, Cotigă, Şerbănică, Stan – Şerban (Nilă, din min. 72), Panait, Costin, Năstăsie – Bîrzan (Grecu, din min. 61), Buhăescu (Tăbăcariu, din min. 86).
Jucătorii ale căror nume sunt scrise cu litere îngroşate considerăm au avut o prestaţie peste medie.
Imaginea este de arhivă