Comisia juridică din Camera Deputaţilor a votat un amendament pentru un proiect de lege iniţiat de deputatul de Argeş Cătălin Rădulescu şi semnat de peste 100 de parlamentari.
În acesta se prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, se prescriu în termen de 3 ani.
Potrivit amendamentului, „faptele săvârşite de persoanele încadrate în categoriile prevăzute în art. 1 ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen general de 3 ani de la data săvârşirii lor în conformitate cu art 2517 din legea Codul civil”.
Prin amendamentul adoptat de comisie cu votul majorităţii PSD-ALDE-UDMR se introduce referirea la prevederea din Codul Civil privind prescripţia, şi anume art. 2517:
„Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen”.
„Nu este nici moral şi nici legal că aceste fapte să fie imprescriptibile,” susţine Rădulescu în expunerea de motive. Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, Senatul este for decizional.
Un Comentariu
Gogoașa
Conflictul de interese și/sau incompatibilitățile sunt, de multe ori, relative. Amendamentul votat de comisia juridica a Camerei Deputaților la proiectul de lege inițiat de deputatul Rădulescu este, din punctul meu de vedere, corect. Multe dintre persoanele care umblă toată ziua cu „jos corupția” în gură nu au fost puse în situația de a fi corupte și au refuzat. Așa, de pe margine, e ușor să combați.