Autorităţile locale din Piteşti pregătesc o… surpriză conducerii hotelului „Muntenia”, cu care se află în litigiu de ceva vreme.
Astfel, pentru a masca tarabele, gheretele şi construcţiile din parcarea „Muntenia” şi de lângă hotel, spre Strada Mare, primăria are de gând să monteze un gard în locul şirului de ghivece cu tuia care încearcă să ascundă bâlciul.
Primăria a dat în judecată „Muntenia” pentru amplasarea fără autorizaţie a unor construcţii pe domeniul său. De asemenea, cele două părţi se află în proces şi pentru dreptul de servitute prin parcarea hotelului (pe care conducerea unităţii hoteliere a blocat-o la un moment dat).
Administraţia locală din Piteşti nu precizează însă când va trece practic la montarea gardului.