* Este vorba despre unul dintre suspecţii de cămătărie
Ieri-dimineaţă, la Curtea de Argeş a avut loc un accident rutier în urma căruia şoferul a rămas încarcerat. A fost nevoie de intervenţia pompierilor militari.
S-a izbit de gard
Din primele verificări rezultă că Mihai I., de 33 de ani, din municipiul Basarabilor, circula cu o Dacia Solenza pe strada 1 Mai. Aproape de ieşirea în şoseaua care duce la Piteşti, fiindcă nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, într-o curbă la stânga a pierdut controlul volanului. Autoturismul a derapat şi s-a izbit violent de un gard de beton, iar conducătorul auto a rămas blocat în maşină. La locul evenimentului au sosit echipa de descarcerare a Detaşamentului de Pompieri Curtea de Argeş, poliţişti şi o ambulanţă SMURD. Bărbatul a fost transportat la spital, unde medicii au constatat că, din fericire, avea doar leziuni uşoare.
Cămătărie şi furt
S-a stabilit că Mihai I. este cercetat pentru cămătărie şi furt împreună cu alţi şase suspecţi anchetaţi în dosarul despre care am relatat zilele trecute. Alături de Cristian E., de 29 de ani, din Curtea de Argeş, de Andrei V., de 31 de ani, din Valea Danului, de Florian D., de 52 de ani, din Valea Iaşului, şi de Valeriu F., de 55 de ani, din Piteşti, era pus sub control judiciar timp de 60 de zile. Un alt suspect în cauză, Vasile Viorel Teodorescu, de 62 de ani, din Curtea de Argeş, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Prin urbea Basarabilor se vorbeşte că bărbatul ar fi vrut să-şi pună capăt zilelor după ce a fost concediat ca urmare a anchetei procurorilor. Este un zvon pe care-l tratăm cu rezervă, poliţiştii urmând să stabilească exact cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.