Advertisement
Aşa cum v-am informat, în urma eşecului negocierilor dintre sindicat şi patronat, la Uzina Dacia din Mioveni a fost declanşat conflictul de muncă. Ion Iordache, vicelider sindical, ne-a declarat că Sindicatul Automobile Dacia a informat în scris Inspectoratul Teritorial de Muncă privind conflictul şi, conform legii, ITM va face o mediere între cele două părţi. „S-a decis ca medierea să aibă loc în dimineaţa zilei de 19 martie. Noi mai avem negocieri cu conducerea uzinei şi mâine, de exemplu, dar nu am mari speranţe că vom ajunge la un acord. În funcţie de rezultatul medierii de la ITM, vom parcurge sau nu ceilalţi paşi necesari pentru a declanşa greva”, ne-a declarat Ion Iordache.
Advertisement