Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis spre validare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) documentaţia pentru licitarea secţiunii 4 a Autostrăzii Piteşti – Sibiu. Acesta este primul tronson de autostradă din România ce va fi construit în munţi şi ar putea fi gata în cinci ani. După verificarea şi validarea documentaţiei de către ANAP, contractul pentru proiectarea şi execuţia acestei secţiuni va putea fi postat în Sistemul Electronic pentru Achiziţii Publice (SEAP). Proiectarea acestei secţiuni ar urma să dureze 16 luni, iar execuţia lucrărilor 44 de luni. Perioada de garanţie pentru calitatea lucrărilor, stabilită prin documentaţie este de minim 60 de luni. Secţiunea 4 a autostrăzii Piteşti-Sibiu este cuprinsă între localităţile Tigveni şi Curtea de Argeş şi are o lungime de 9,86 km, din care 1,35 km de tunel care vor fi construiţi în zona de traversare a dealului Momaia. În acest moment se află în procedură de elaborare documentaţiile pentru loturile 2 şi 3 ale acestei autostrăzi. Valoarea totală a investiţiei în Autostrada Sibiu-Piteşti va fi de 3,34 miliarde euro (15 miliarde lei), potrivit Ministerului Transporturilor.
Primul tronson din Piteşti-Sibiu, în sfârşit în licitaţie!
Advertisement
Advertisement