După o pauză forţată de două săptămâni, datorată amânării etapei din weekend-ul trecut, din cauza condiţiilor meteorologice, fotbaliştii de la FC Argeş revin pe gazon pentru un nou joc de campionat. Elevii lui Emil Săndoi vor juca sâmbătă, de la ora 11, în deplasare, cu Luceafărul Oradea.
Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, antrenorul principal al piteştenilor, Emil Săndoi, şi jucătorul Ionuţ Năstăsie au prefaţat confruntarea pe care o vor susţine sâmbătă, 10 martie, în deplasare, cu ocupanta locului 13. „Înainte de toate, vreau să spun că ne-am confruntat cu o serie de probleme pentru că, la noi, iarna a venit mai târziu. Etapa amânată ne-a dat puţin peste cap planul de pregătire. Aproape două luni ne-am antrenat mult pe sintetic, nu am văzut iarba. Din acest punct de vedere am avut probleme pe care le-au avut toate echipele. Ne aşteaptă o deplasare grea, pe terenul unei echipe care e în subsolul clasamentului şi va încerca să se agaţe de orice posibilitate de a scoate un rezultat bun. Cu toate acestea, şi noi ne dorim un rezultat pozitiv. Ne dorim evoluţii bune în toate meciurile din partea a doua a campionatului. Sper ca la acest joc să avem siguranţă pe faza ofensivă, să nu facem greşeli individuale şi să speculăm erorile adversarului”, a spus principalul alb-violeţilor.
„Să realizăm ce ne-am propus”
Mijlocaşul Ionuţ Năstăsie este convins că piteştenii nu vor avea o misiune uşoară sâmbătă, având în vedere situaţia adversarului din clasament. Acesta le cere colegilor să evolueze cu aceeaşi ambiţie şi determinare precum în meciul de acum două săptămâni, cu Ştiinţa Miroslava, pentru a se impune: „Va fi un joc greu. Ne aşteaptă o deplasare lungă şi destul de grea. Dacă noi vom avea aceeaşi atitudine ca la Miroslava, sunt sigur că vom învinge. Dacă vom fi uniţi şi motivaţi, ne vom întoarce cu cele trei puncte de care avem mare nevoie. Apoi urmează meciurile de acasă pe care trebuie să le câştigăm neapărat. Noi am fi vrut să jucăm şi săptămâna trecută, însă timpul nu ne-a lăsat. Cred că eram pe o pantă ascendentă. Dacă nu s-a putut, vom continua de acum încolo să jucăm. Trebuie să o facem foarte bine şi să realizăm ce ne-am propus”.