Este luna martie, care nu este doar o altă lună din an, ci este perioada cea mai plină de feminitate, zâmbete, credinţă şi optimism, este luna FEMEII. Inspirată de cuvintele unui poet celebru, „La începutul tuturor lucrurilor măreţe se află o femeie”, m-am gândit să prind în şnurul mărţişorului gânduri de apreciere, respect şi mulţumire pentru asistenta medicală, pentru femeia din sistemul de sănătate.
Cred că nu doar în această perioadă încărcată de emoţie ar trebui să ne gândim la asistentele medicale ca la un simbol al gingăşiei şi delicateţii, cu sentimente discrete şi suferinţe abia ghicite, uneori ascunse în spatele unui zâmbet, dar cu sensibilităţi adânci şi profunzimi sufleteşti nebănuite.
Munca asistentei medicale înseamnă nu numai ştiinţă, ci şi conştiinţă, care izvorăşte din mângâiere, bunăvoinţă, angajament şi umanism profund. În fiecare viaţă salvată, în fiecare copil vaccinat, în fiecare naştere, în fiecare tratament aplicat, în fiecare pacient care beneficiază din plin de atenţie şi sprijin se simte prezenţa eforturilor depuse de o asistentă medicală.
În fiecare zi simt bucurie, durere, şterg lacrimi, calmează frici, păstează secrete, salvează vieţi. De multe ori le doare corpul, le doare sufletul, dar se întorc în fiecare zi la pacienţii care uneori le apreciază, alteori le critică şi le ceartă.
Uneori ne dăm seama de importanţa şi calităţile asistentei medicale doar când suntem într-un impas, cu dureri şi boli, de care vrem să scăpăm. Oare există o reală răsplată morală pentru ceea ce face de cele mai multe ori o asistentă medicală? Uităm poate prea repede că de multe ori îşi periclitează propria-i viaţă, în cazul unor epidemii periculoase! Să ne amintim că sunt cele care-şi petrec cel mai mult timp cu pacientul, că, deşi suprasolicitate, îşi fac treaba conştiincios, cu pasiune, empatie, perseverenţă, meticulozitate, blândeţe, fermitate, competenţă.
În loc de concluzie, MULŢUMESC fiecărei asistente medicale!
Pentru că şi-au ales această profesie!
Pentru că îşi dedică viaţa comunităţii şi că munca este privilegiul ei de a face pentru comunitate tot ceea ce-i stă în putere!
Pentru că sunt o forţă şi o resursă fundamentală a sistemului de sănătate!
Pentru că au puterea să găsească în profesia lor adevărata bucurie a vieţii: să fii folosit într-un scop pe care tu îl admiţi ca fiind cel mai important: SĂNĂTATEA!
Să nu uităm, deci, că a sărbători asistenta medicală, femeia din sistemul medical, înseamnă, înainte de toate, a le dărui respectul, stima, consideraţia şi demnitatea pe care le merită, pentru a putea fi ele însele cele mai frumoase şi admirate flori în buchetul vieţii.
Doresc asistentelor medicale să poarte în suflet căldura primăverii şi-n fiecare zi să le răsară soarele cu multă sănătate, bucurii, împliniri, zâmbete şi optimism!
LA MULŢI ANI!