Un violent incendiu a izbucnit, marţi noaptea, la o chilie de măicuţe aflată în incinta mânăstirii Nămăieşti din comuna Valea Mare-Pravăţ.
La locul incidentului au intervenit două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat ale Detaşamentului de Pompieri Câmpulung.
După două ore, flăcările care ameninţau să se extindă la pădurea din imediata apropiere a chiliilor, au fost stinse. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.
Au ars acoperişul chiliei pe 20 mp suprafaţă şi un metru cub lemn de foc. Potrivit ISU Argeş, cauza incendiului a constituit-o depozitarea cenuşei şi a jarului nestins chiar lângă gura sobei, în apropiere de materiale combustibile.
Mănăstirea Nămăieşti, aşezământ monahal atestat documentar de la începutul secolului al XVI-lea, este cunoscută prin biserica rupestră şi o icoană foarte veche, despre care se spune că este făcătoare de minuni. Aceasta o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în braţe.
Este considerată ca una dintre cele mai vechi icoane nu numai din ţară, ci şi din întreaga creştinătate. Se presupune că a fost zugrăvită de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca şi pictura a fost deteriorată de vreme.
În 2011, un incendiu puternic a distrus două case monarhale declarate monumente istorice de lângă aceeaşi mănăstire. La acea dată, flăcările au mistuit mai multe obiecte de patrimoniu, printre care icoane valoroase şi cărţi bisericeşti.
Val NICOLAU
Tony FERARU
foto: Tony FERARU