Un cititor fidel al cotidianului nostru, fost profesor de matematică, propune autorităţilor să ia în calcul posibilitatea de a ridica la Piteşti un monument al eroilor români din cel de-al Doilea Război Mondial.
„Sunt familii de eroi care regretă că numele acestora nu sunt cunoscute, precum şi faptul că n-au unde să pună o floare sau să aprindă o lumânare pentru ei”, ne-a scris Florea Guţă.
„Provin dintr-o familie cu trei generaţii de participanţi la cele trei războaie, în care doi au rămas pe câmpurile de luptă. De la cei pe care i-am cunoscut, de la alţi veterani, precum şi de la dascălii mei am luat primele contacte cu istoria, căreia am dorit să-i fiu slujitor, dar apariţia Istoriei lui Roller mi-a schimbat destinul şi am devenit om de cifre. Mi-aş dori ca suplimentul Săgetătorul, pe care-l apreciez foarte mult, să devină mai frecvent, pentru ca alături de Flacăra de la Goleşti să reprezinte o a doua Flacără, prin care argeşenii să ducă la Alba Iulia respectul şi recunoştinţa lor faţă de cei care au făurit Marea Unire”, a mai adăugat profesorul.
Un Comentariu
Anonim
Foarte frumos, domnule profesor! Si devine sublima propunerea d-voastra,fiindca vine din partea unui om al cifrelor care, dupa cum se vede, nu a trait paralel cu istoria, ci pentru ea. Speram ca pe acest monument sa se gaseasca si o micā „zgârieturā” cu numele celui ce a fost Ion Antonescu, asta in cazul in care nu vor construi distinsul monument aceiasi care l-au scos din istoria, de fapt din paginile istoriei. Stiu ca nu a murit pe front, asemeni eroilor, dar mai stiu ca el mânca la popotā, din oalele cu mancare pt. soldatii de rând. Sunt putin cam exagerata, nu-i asa? Mai ales acum, in mileniul Holocaustului … Ca probabil vom continua si mileniul asta…