După cum se ştie, pe 13 ianuarie, un turist din Bucureşti, Daniel Rusu, de 30 de ani, practicant al alpinismului, a fost prins de o avalanşă produsă în Valea Coştilei din masivul Bucegi. La acţiunea de căutare demarată în aceeaşi zi au fost mobilizaţi zeci de salvatori montani din Prahova, mai exact Buşteni şi Azuga, precum şi din Argeş şi Gorj.
Ieri, o echipă de salvamontişti argeşeni, în frunte cu Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş, a ajuns în masivul Bucegi, pentru a participa la căutarea alpinistului. Argeşenii vor beneficia şi de ajutorul celor doi câini special antrenaţi pentru recuperarea victimelor avalanşelor, Helios şi Dara. Ion Sănduloiu ne-a declarat că intervenţia din Valea Coştilei este extrem de dificilă şi periculoasă, existând riscul producerii altor avalanşe. Potrivit acestuia, atât Dara şi Helios, cât şi un alt echipaj canin au dat semne că au simţit ceva sub stratul de zăpadă, gros de peste trei metri, într-o zonă de la baza avalanşei.