– ne-a spus Alexandra Smaranda, o tânără care a ales să salveze vieţi pe munte –

Alexandra Smaranda are 24 de ani, este din Mioveni şi a depus cerere de candidatură la Salvamont Argeş, ca aspirant. Deşi a absolvit Facultatea de Biologie şi are un loc de muncă stabil, tânăra a ales să facă altceva, pentru împlinirea ei sufletească. Despre provocarea „Salvamont”, ne-a vorbit chiar Alexandra…

„Mă căutam pe mine”

– Alexandra, de unde această pasiune pentru munte?

– Pur şi simplu, m-am trezit într-o dimineaţă cu un gust amar. Mi-am dat seama că activităţile mele de până atunci nu-mi aduceau satisfacţie şi că e nevoie de o schimbare. Asta se întâmpla acum trei ani. Persoanele apropiate nu înţelegeau ce se întâmplă cu mine, de ce atâtea schimbări. Mă căutam pe mine şi nu ştiam unde o să ducă această căutare.

– Cum ţi-a venit ideea cu Salvamontul?

– Ideea a venit la scurt timp după ce am descoperit muntele şi importanţa Salvamontului pe acele cărări. La îndrumarea unui prieten, am ajuns să fac primul traseu alături de colegii mei de la „Zimbrul Carpatin”. Am ajuns în Ceahlău şi aşteptam cu nerăbdare să înţeleg despre ce e vorba într-o competiţie, „Ştafeta Munţilor”. Am avut noroc, deoarece am descoperit mai mult decât aşteptam. Pe lângă oamenii minunaţi din toate colţurile ţării, am descoperit şi partea din spatele competiţiilor şi activităţilor montane. La Salvamont erau cei care, înainte ca noi să începem distracţia, verificau fiecare părticică a traseului. Erau cei care la începerea jocului au stat cu pumnii strânşi, pregătiţi să acţioneze la nevoie. Mai presus de toate, erau cei care atunci când îi întâlneai pe traseu, în fuga ta spre finiş, îţi zâmbeau cald şi te întrebau dacă eşti bine. Cu timpul, respectul pentru această meserie a crescut. Am ajuns să înţeleg că e printre puţinele pe care nu le poţi practica fără pasiune. A urmat dorinţa mea de a înapoia puţin din ceea ce am primit.

„Provocarea e mai mare”

– Având, totuşi, un alt job, cum te-ai decis că vrei să faci asta?

– Când m-am înscris la facultate simţeam că sunt cumva legată de natură, dar nu-mi dădeam seama cum şi aşa am ales Biologia. Am ales să fac altceva în timpul liber, deoarece jobul meu, în mare parte a timpului, reprezintă activitate de birou. Sunt genul de om care iubeşte natura, îmi place să alerg, să privesc cerul, atât cât pot, să trăiesc acolo unde tehnologia nu a afectat mediul.

– Ce înseamnă pentru tine… meseria de a salva?

– Reprezintă cel mai înalt grad de evoluţie. Salvând persoane pe care de cele mai multe ori nici nu le cunoşti, înseamnă să arăţi cât de mult poate un om să-şi iubească semenii. Noi suntem un tot, iar dacă o bucăţică din acest întreg se frânge, cu toţii avem de pierdut.

– Cum se împacă fragilitatea unei fete cu puterea necesară pe munte?

– Aici e de discutat. Încă din copilărie mi-a plăcut să fac parte din grupurile băieţilor. Fie că jucam fotbal sau ne întreceam, eram şi eu acolo. Recunosc, provocarea e mult mai mare acum, deoarece nu e o joacă, dar am văzut că în spatele fiecărui om de la Salvamont Argeş stă o echipă frumoasă şi unită. Acestea sunt ingredientele perfecte pentru succes!

– Cum te vezi ca membru în echipa Salvamont Argeş?

– Sunt sigură că o să fiu genul acela care pune milioane de întrebări şi care prinde glumele foarte greu, genul de membru pentru care perfecţiunea nu există, deoarece ar însemna să existe şi limite. Bunăstarea mea vine de la oameni. Îmi place să ascult, să înţeleg, să ajut, dar, mai presus de toate, îmi place să le ofer oamenilor speranţă spre mai bine.

Distribuie pe Facebook

Olga Andronachi

See Full Bio