O autocisternă încărcată cu 22 tone de GPL a părăsit carosabilul şi a ajuns în şanţ.
Incidentul, care din fericire nu s-a soldat cu victime, a avut loc în centrul comunei Drăganu, unde Sandu Gheorghe B., de 45 de ani, din Bihor, circula cu vehiculul spre Vâlcea. După ce a trecut de primărie şi de secţia de poliţie, din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, asfaltul fiind ud şi alunecos, în prima curbă şoferul a pierdut controlul volanului. În acest context, vehiculul a intrat în balans, a derapat şi s-a răsturnat pe-o parte în şanţ. La locul evenimentului au apărut echipaje ale pompierilor militari şi ale poliţiei, care au luat măsuri de prevenire a unei eventuale explozii. Din primele date rezultă că nu sunt scurgeri de GPL, iar traficul se derula cu restricţii de viteză. Echipele de intervenţie au luat legătura cu firma care deţine respectivul mijloc de transport, pentru a trimite o altă maşină care să preia încărcătura. Totodată, se depuneau eforturi ca autocisterna să fie scoasă din şanţ şi repusă pe roţi, pentru a putea fi remorcată şi dusă la un garaj.