Deputatul de Mioveni al PSD Simona Bucura Oprescu a formulat recent două interpelări privind stadiul investiţiei pentru autostrada Piteşti-Sibiu. Una dintre acestea a fost transmisă premierului Dacian Cioloş, cealaltă i-a fost adresată ministrului Transporturilor, Dan Costescu. Răspunsul privind proiectul i-a parvenit deputatului în această săptămână.
Răspuns
Ministerul Transporturilor a precizat: „Proiectul de autostradă Piteşti-Sibiu a fost identificat în Master Planul General de Transport ca fiind proiectul prioritar de conectivitate rutieră. Pentru autostrada Piteşti-Sibiu:
- Analiza multicriterială se află în evaluarea consultantului JASPERS, stadiul proiectului fiind studiul alternativelor de traseu;
- Studiul de fezabilitate final va fi gata, conform contractului, până la data de 15.07.2016;
- Proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru autostrada Piteşti-Sibiu vor fi demarate după finalizarea revizuirii – actualizării studiului de fezabilitate, fiind planificate pentru perioada 2017-2020;
- Potrivit Master Planului General de Transport, contractul de lucrări va fi finanţat din Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), 75% contribuţie UE şi 25% cofinanţare naţională, data estimată pentru darea în trafic a tronsonului de autostradă fiind anul 2020.
Valoarea estimată a investiţiei este de 1.673.570.000 euro, fără TVA. Proiectul se va realiza prin mix de fonduri: fonduri structurale (25%) – 418.390.000 euro (fără TVA), buget de stat (18%) – 301.240.000 euro (fără TVA), împrumuturi (57%) – 953.930.000 euro (fără TVA)”.
„Îmi exprim speranţa că guvernanţii – indiferent de culoarea lor politică sau de lipsa acesteia! – vor trata cu maximă responsabilitate şi interes acest proiect fără de care nu se poate spune că România este legată rutier cu adevărat de vestul Europei. În plus, proiectul va genera locuri de muncă, dezvoltare economică, iar mulţi agenţi economici – printre care, mai ales, Dacia de la Mioveni – vor avea o legătură directă, rapidă şi mai ieftină cu pieţele externe. În acest fel, productivitatea şi eficienţa lor vor creşte, la fel ca veniturile. Proiectul autostrăzii Piteşti-Sibiu nu este un moft, este o necesitate stringentă. Nu ne mai putem permite tergiversarea lui! Eu şi colegii mei parlamentari de la PSD Argeş vom urmări cu atenţie respectarea termenelor de realizare a acestui proiect vital pentru ROMÂNIA, pentru ARGEŞ, pentru MIOVENI!”, afirmă deputatul Simona Bucura Oprescu.
Autor: Claudiu Diţa
Un Comentariu
Ioan
Cetățeanca aceasta….vremelnic în Parlamentul care….de mult nu mai reprezintă cetățenii Romaniei….se baga în seama singura….vrea sa ne vândă gogoși….dacă era așa viteaza….incepând cu 2013 deja autostrada trebuia începută dar….gașca PSD….nu s-a înțeles. …la nivelul șpăgii….sa-ti fie rușine cetateanca Oprescu…te plimbi cu jeep-ul si te faci ca te intereseaza…problemele romanilor….nu ai măcar bunul simt sa nu mai încerci….cu asemenea baliverne….retrage-te din parlament…nu ne reprezinți. Vai de România….pe mâinile cui a ajuns!!!!