Urmare a aplicării Ordonanţelor de Urgenţă nr. 79/2017 şi nr. 82/2017 referitoare la transferul obligaţiilor sociale, Automobile Dacia a finalizat negocierile cu sindicatul la 15 decembrie.
Acordul semnat prevede acordarea unei sume compensatorii de 20%, astfel încât salariul net să rămână la acelaşi nivel. Măsura va fi pusă în practică începând cu 1 ianuarie 2018, ne-a transmis, ieri, conducerea Companiei Dacia.
Vă reamintim că, anterior semnării acestui acord, mii de sindicalişti de la Dacia au protestat la Piteşti, Mioveni şi Bucureşti, pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de modificările aduse codului fiscal, considerând că, prin adoptarea lor, veniturile le vor fi diminuate. Şi, iată, n-au protestat degeaba, chiar dacă s-a precizat încă de la început că manifestările nu sunt împotriva conducerii Automobile Dacia.