Conform unui anunţ făcut în această dimineaţă de CFR Călători, Noul Mers al Trenurilor 2017 – 2018 va intra în vigoare începând cu noaptea de 9/10 decembrie şi va fi valabil până pe 8 decembrie 2018. Potrivit Noului Mers, vor fi introduse în circulaţie trenurile IR (InterRegio) 1784 şi IR 1785 Bucureşti Nord – Piteşti şi retur cu legătură în Curtea de Argeş pentru fluidizarea traficului de călători, cu respectarea mersului cadenţat la interval de o oră pe această rută. Pentru persoanele care fac naveta pe ruta Bucureşti Nord – Piteşti şi retur, mersul cadenţat se menţine astfel încât să poată fi preluat traficul existent.
Trenurile Zăpezii circulă din 11 decembrie către destinaţii montane precum Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani (staţiunile Straja şi Parâng). În zilele de weekend, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Braşov şi retur) pot fi achiziţionate la preţuri reduse între 31% şi 56%.
În perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2018, de luni până joi, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor avea preţuri reduse cu 25%, procent care se aplică la tariful de transport pentru adult şi copil, tichetul de rezervare a locului plătindu-se integral.