Un bărbat şi-a pierdut viaţa în urma unui grav accident de circulaţie produs la Mărăcineni, în care au fost implicate o motocicletă şi două autoturisme.
Evenimentul a avut loc azi după-amiază, când Vasile Răilean, de 59 de ani, din Câmpulung, circula cu motocicleta către Piteşti. Din cauza vitezei şi a neatenţiei, nu a observat la timp că în faţa sa erau oprite o Dacia Logan şi un Renault Clio la volanul cărora se aflau Ion S., în vârstă de 59 de ani, din Piteşti, respectiv Florin O., de 40 de ani, din Miceşti, care semnalizau că voiau să vireze la stânga pentru a intra în curtea fostei SMA Mărăcineni.
În acest context, motociclistul s-a izbit violent mai întâi de Logan, după care a fost aruncat în Clio şi apoi pe carosabil. Impactul a fost atât de puternic, încât motociclistul muscelean n-a mai avut nicio şansă de supravieţuire, iar echipele medicale sosite la faţa locului nu au putut face altceva decât să constate decesul. Pe timpul cercetărilor traficul rutier a fost blocat, iar coada de maşini se întindea până aproape de Piteşi. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Medicina Legală Argeş pentru efectuarea autopsiei.
Este cel de al doilea eveniment rutier petrecut la Mărăcineni în nici două săptămâni, primul fiind cel în care Radu Vasilică, deputat PSD de Argeş, care circula tot cu motocicleta, a fost victima unui accident extrem de grav, în urma căruia i-a fost amputat un picior.
7 Comentarii
Condoru
Comentariu șters din cauza limbajului injurios folosit.
Condoru
Oltene, abia acum am observat cat de confuz esti, nene! Motociclistul circula DINSPRE PITESTI SPRE CAMPULUNG, nu invers, cum te-au mintit unii, ca sa faca misto de tine.
Golescu, Ulmeanu, dati-l afara pe ametit, ca va face firma de ras!
Anonim
Condoru nu ai dreptate, pentru a intra in sma Maracineni venind de la Câmpulung se semnalizează stinga și se traversează benzile Pitesti-Cimpulung
Condoru
Anonim, am dreptate, pentru ca:
1) Motociclistul se deplasa dinspre Pitesti spre Campulung
2) Am trecut pe acolo si am vazut
3) Cunosc zona ca pe propriul buzunar
De altfel, daca citeai a doua mea postare ai fi inteles ca am dreptate si nu te-ai fi lasat pacalit de „jurnalistul” Olteanu
Condoru
…venind dinspre Campulung, daca vrei sa intri in SMA cu motocicleta, ai doua variante:
1) Te deplasezi pana la primul scuar care-ti permite sa schimbi sensul de mers (acest scuar se afla la cateva sute de metri de poarta de intrare in SMA, spre Pitesti);
2) Treci (manual, daca poti, sau cu ajutorul unei macarale) motocicleta peste zidul de beton care desparte sensurile de mers, sari si tu apoi parleazul, te asiguri ca nu vin masini/motociclete/tractoare, etc. dinpre Pitesti, traversezi si intri in SMA. Succes!
Anonim
Motociclistul se ducea spre Campulung pt ca isi facuse RAR-UL la motocicleta …..am stat acolo blocat 1 ora si ceva.la accident. Deci venea de la Pitesti spre Campulung se ducea.
Anonim
…………..”iar coada de masini se intindea pana aproape de Pitesti”
Ha,ha,haha…………. Nene Val,am baut noi si te-ai imbatat matale ?