Un bărbat a ajuns după gratii după ce şi-a înjunghiat soţia. Transportată la spital, femeia se află în afara oricărui pericol.
Evenimentul a avut loc duminică după-amiază, când Nicolae Costache, de 63 de ani, din Coşeşti, şi-a înjunghiat soţia, Liliana, în vârstă de 50 de ani. Căsătoriţi de mai mulţi ani, cei doi au două fete în vârstă de 16 şi, respectiv, 23 de ani. Pe fondul consumului de alcool, soţii Costache s-au luat la ceartă, iar bărbatul a scos un briceag şi l-a înfipt în umărul nevestei. Văzându-şi mama rănită, fiica cea mică a sunat la 112 şi a cerut ajutorul medicilor şi al poliţiştilor. Sexagenarul, care din verificări a rezultat că ar fi încercat de mai multe ori să îşi omoare partenera, dar de frică femeia nu a depus plângere, a fost ridicat şi dus la audieri. Luni seară, Nicolae Costache a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat. Ieri, el a fost prezentat instanţei de judecată, iar judecătorii au dispus arestarea preventivă pe 30 de zile pentru infracţiunea de tentativă de omor.