Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au efectuat mai multe descinderi pentru documentarea activităţii unui grup infracţional organizat, specializat în infracţiuni economice.
La primele ore ale dimineţii de ieri, poliţişti argeşeni, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, au efectuat nouă percheziţii în judeţele Argeş şi Mehedinţi, la locuinţele unor persoane, la sediile unor societăţi comerciale şi ale unor instituţii nebancare. Opt descinderi au avut loc la Piteşti şi Câmpulung, iar una în comuna Devesel, Mehedinţi. În cauză există suspiciunea rezonabilă că, folosindu-se de adeverinţe de venit false, zeci de persoane ar fi obţinut fraudulos diferite sume de bani cu titlu de împrumut de la instituţii financiare nebancare, pe care ulterior nu le-au mai restituit.
Acţiunea, desfăşurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, se desfăşoară în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor false, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Din primele verificări a reieşit că, în perioada iunie – octombrie, cei vizaţi ar fi obţinut ilegal împrumuturi consistente de la şase instituţii financiare nebancare de tip CAR, pe care ulterior nu le-ar mai fi restituit.
Prejudiciul cauzat este de peste 150.000 lei. La descinderi au mai participat şi luptători ai serviciilor pentru acţiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Argeş şi Mehedinţi. Potrivit unor surse judiciare, peste 30 de persoane bănuite că au legătură cu faptele precizate vor fi aduse la audieri.