Judeţul nostru însumează 2.053 de familii cu copii în care părinţii (unul singur sau ambii) sunt plecaţi la muncă în străinătate. Sunt date oficiale, raportate la al treilea trimestru al anului, comunicate de cele 102 primării Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş. Familiile monitorizate însumează 2.460 de minori rămaşi acasă, majoritatea (2.308) fiind în grija rudelor până la gradul IV. În cazurile în care a fost luată o măsură de protecţie (149), copiii argeşenilor care-şi câştigă pâinea muncind printre străini au fost înscrişi în centre de plasament sau de zi ori au ajuns pe mâna altor persoane/familii de încredere etc.
Pe grupe de vârstă, cei mai mulţi copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă „afară” au între 7 şi 17 ani (2.142). În această situaţie se află şi opt micuţi mai mici de un an.
De serviciile Centrului de zi al Organizaţiei „Salvaţi copiii” România-Filiala Argeş beneficiază 40 de elevi din Piteşti, cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate. La sediul organizaţiei (bulevardul. I.C. Brătianu, bl. B3, parter), copiii îşi pregătesc temele, socializează şi primesc o masă caldă. (