În popor se zice că, dacă în ziua înmormântării cerul e înnorat şi plouă, înseamnă că defunctului îi pare rău că a trecut în lumea de apoi. Nu ştim dacă e aşa sau nu, dar un sâmbure de adevăr tot trebuie să fie, fiindcă ieri după-amiază era nor şi burniţa uşor. A fost ziua în care Andrei Gottwald, poliţistul care a murit pe stradă răpus de un infarct, a plecat la cele veşnice. Şi cum să nu-i fi părut rău tânărului că a părăsit mult prea devreme această lume, la numai 32 de ani, lăsând în urmă o soţie îndurerată şi doi copii?
Sute de persoane l-au condus ieri pe Andrei pe ultimul drum. Foşti colegi, prieteni, cunoscuţi au ţinut să-i fie alături familiei îndoliate. Cortegiul funerar a oprit mai întâi la sediul Poliţiei Argeş, unde s-a ţinut un moment de reculegere. Apoi, alaiul mortuar a mai făcut un scurt popas la locul unde tânărul poliţist şi-a dat ultima suflare. Sub burniţa măruntă şi rece, cortegiul a urcat la Cimitirul „Sf. Gheorghe”, unde Andrei Gottwald a fost înmormântat. Pe drum nu s-au înregistrat incidente şi traficul rutier s-a derulat normal, fără să fie blocat aşa cum s-a întâmplat luna trecută, când o înmormântare ţigănească a blocat oraşul.
Vă reamintim că, sâmbătă seara, bărbatul a fost, împreună cu un prieten, la cumpărături în cartierul Craiovei. Când s-a întors la maşină, i s-a făcut rău şi a căzut. Prietenul său a încercat să îi acorde primul ajutor şi a sunat la 112 solicitând ajutor. Echipele medicale de la ambulanţă şi de la SMURD a început manevrele de resuscitare, continuate apoi de către medici ai ambulanţei de terapie intensivă mobilă sosită în sprijin. Din păcate, eforturile au fost zadarnice şi după 45 de minute Andrei Gottwald a fost declarat decedat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!