După cum v-am informat în ediţia de ieri a ziarului nostru, un bărbat a căzut, sâmbătă seară, pe stradă, iar echipa medicală sosită la faţa locului a constatat că acesta era în stop cardiorespirator şi a demarat procedurile de resuscitare. În sprijin a intervenit şi ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, care a continuat manevrele, însă eforturile au fost zadarnice şi s-a declarat decesul. Ulterior s-a stabilit că era vorba despre un poliţist, Andrei Gottwald, în vârstă de numai 32 de ani, iar trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş. Ieri a fost făcută autopsia şi medicii legişti au stabilit că decesul a survenit în urma unui infarct. Este al doilea caz din acest an când un om al legii este răpus de infarct. Vă reamintim că, în luna iulie, comisarul-şef Alin Ionuţ Ciobanu, de la Serviciul Investigaţii Criminale Argeş, a trecut la cele veşnice la doar 42 de ani fără să fi fost vreodată bolnav ori să fi dat semne că ar suferi de afecţiuni cardiace. Nici Andrei Gottwald, care o perioadă a lucrat la BCCO Piteşti, dar se transferase la Serviciul Imigrări, nu părea să aibă probleme de sănătate, iar vestea morţii i-a luat prin surprindere pe colegi şi pe toţi cei care-l cunoşteau.
Ieri, sicriul cu trupul neînsufleţit al agentului şef adjunct de poliţie Andrei Gottwald a fost depus la capela Bisericii Mavrodolu, iar înhumarea va avea loc azi, la Cimitirul „Sfântul Gheorghe”.