Un costum popular vechi de 150 de ani, dăruit de o preoteasă, în schimbul a trei crizanteme, a îmbrăcat o farmacistă din judeţ, care a fost premiată, în această toamnă, de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş. Clasată pe locul al III-lea, în Topul Firmelor din Argeş-ediţia XXII, Maria Vlădău a primit „Premiul excelenţei în afaceri”, pentru modul în care manageriază lanţul de farmacii „Farm Zoo Star”.
Bucurie dublă
Farmacista premiată de preşedintele CCIA Argeş, George Caval, s-a înveşmântat la evenimentul festiv într-un costum secular ce i-a aparţinut preotesei Maria Busuiocescu. Bucuria i-a fost dublată de faptul că a aniversat, chiar în aceeaşi zi (2 noiembrie), 40 de ani de la căsătorie. La gală, doamna Vlădău a venit însoţită de partenerul său de viaţă, domnul Gheorghe Vlădău, medic veterinar şi farmacist. Soţii Vlădău au fost binecuvântaţi cu două fiice şi doi nepoţi.
Costum premiat
Stăpâna de drept a costumului popular este Maria Busuiocescu, soţia părintelui învăţător Victor Busuiocescu de la Mănăstirea Nămăieşti. Preoteasa îşi doarme somnul de veci lângă temelia zidirii monastice, fiind înmormântată lângă preot. Portul secular ce a ajuns în şifonierul farmacistei are recunoaşterea valorii internaţionale. În anul 1975, o nepoată de a răposatei, căsătorită cu un neamţ, a etalat costumul cu specific muscelean la un concurs internaţional de artă populară, organizat la Strasbourg. Pentru frumuseţea meşteşugului, piesele moştenite de la bunica preoteasă au cucerit premiul I, la competiţia de acum 42 de ani.
Trei crizanteme
Povestea costumului muscelean se ţese în continuare, întrucât nepoata preotesei i-a oferit piesele premiate la Strasbourg Mariei Vlădău, însă numai după ce s-a convins că farmacista este o veritabilă ambasadoare a costumului popular. „Mi-a spus că atunci când îmbrac acest costum secular este ca şi când bunica ei s-ar întoarce pe pământ. N-a vrut să-i dau bani pe el. A primit, în schimb, trei crizanteme”, a povestit farmacista.
La 24 noiembrie, la Herculane va avea loc un simpozion farmaceutic, iar Maria Vlădău va pune la dispoziţia participanţilor o garderobă cu 100 de costume populare pentru a le purta colegii de breaslă, în perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918.
Un Comentariu
cris
Treaba ei,în primul rand e sa se ocupe de sănătatea oamenilor,nu sa pozeze XXXXXXXXXXXX, peste tot,vezi doamne,ce costum popular am eu,și cine mai e ca mine.Și de lanțul asta trofic de farmacii nici nu am auzit.Cu ce politician e combînata ?
Comentariu editat din cauza limbajului injurios.