* Singurul spital public dotat cu osteodensiometru
Spitalul de Boli Cronice şi Geriatrie „Constantin Bălăceanu Stolnici” dispune de sectoare unice în judeţ, între aceste rarităţi numărându-se şi compartimentul de recuperare neurologică. Vestea bună (mai ales pentru argeşenii care au suferit accidente vasculare cerebrale) este că, de la anul, servicii medicale de acest profil vor fi oferite, la această unitate medicală din Ştefăneşti, şi în ambulatoriu.
Spitalul din Ştefăneşti mai are o premieră judeţeană, în ceea ce priveşte investigaţiile medicale paraclinice în reţeaua publică: a cumpărat un osteodensiometru. Aparatul care măsoară densitatea oaselor a ajuns la destinaţie în această săptămână.
Managerul spitalului, conilierul juridic Anca Anne-Marie Stoiculescu, ne-a spus că trebuie să sosească la spital: un aparat de electroterapie, un microscop optic pentru uz clinic şi de diagnostic, o targă cu pompă hidraulică, un aparat de sterilizat ploşti, două electrocardiografe portabile, două mecanisme electrice pentru ridicarea pacienţilor şi patru concentratoare de oxigen.
Unitatea medicală din Ştefăneşti este într-o continuă modernizare pe toate planurile. De curând s-au încheiat lucrările efectuate la canalizare. Iar la intrarea în spital, vizitatorii şi personalul medical au la dispoziţie un automat pentru… înfoliat tălpile de la încălţări. Este o versiune comodă a „botoşeilor” de spital. Managerul Stoiculescu a precizat că toate investiţiile au fost susţinute de Consiliul Judeţean.