Ieri, lui Constantin Stroe, fost director general al Automobile Dacia şi preşedinte ACAROM, i-a fost dedicat un emoţionant medalion comemorativ la începutul unui seminar pentru dezvoltarea reţelei de fabricanţi de piese şi servicii auto din ţară. Memoria celui care, timp de aproape 50 de ani, a scris istoria Daciei şi a industriei auto româneşti a fost evocată de Gabriel Sicoe, preşedintele ACAROM şi fost colaborator apropiat, de Gheorghe Badea, preşedinte al Grupului Industrial Componente Piteşti, şi de François Blanc, membru al echipei de management romano-franceză care a pus în operă programul de „renaştere” a Daciei după privatizarea cu Renault. Un montaj video ilustrând activitatea şi personalitatea lui Constantin Stroe a încheiat această manifestare.
La seminarul organizat în cadrul Salonului Auto Bucureşti &Accesorii 2017, Yves Caracatzanis, preşedintele Parteneriatului Auto România, şi Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, au prezentat mesaje de susţinere a dezvoltării reţelei de furnizori şi de servicii auto. Reprezentanţi ai Dacia, Ford, GIC Piteşti, ELBA Timişoara, Exact Systems şi ai Universităţii din Piteşti au detaliat apoi oportunităţile şi modalităţile deschise furnizorilor pentru a intra în reţelele de sourcing din industria auto. Au urmat zece ateliere tematice.
În a doua zi a seminarului participanţilor li s-a oferit posibilitatea de a vizita Uzina Dacia din Mioveni.
Un Comentariu
Anonim
Excelente eforturi pt dezvoltarea unei industrii fanion….
Pacat ca o sleahta de comunisti isi bat joc de cei 300000 de oameni care muncesc intro industrie care aduce valoare adaogata reala buget.