Ieri-dimineaţă, trei elevi în vârstă de 16 ani de la Grupul Şcolar Agricol „Constantin Dobrescu-Argeş” din Curtea de Argeş, colegi de clasă, s-au luat la bătaie pe holurile şcolii, iar unul dintre ei a ajuns la spital.
Incidentul a avut loc într-o pauză dintre ore, când unul dintre ei ar fi făcut o remarcă răutăcioasă la adresa surorii altuia, iar acesta a reacţionat violent. Aşa s-a iscat încăierarea, în urma căreia elevul considerat răutăcios a căzut şi a ajuns la spital. Sesizaţi, la locul incidentului au ajuns poliţişti de proximitate din municipiul Basarabilor, care au întocmit proces-verbal de constatare a celor întâmplate. Între timp, de la spital s-a primit informaţia că tânărul agresat s-a ales cu un deget fracturat şi i-a fost aplicat aparat gipsat, context în care a fost deschis dosar penal pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe. Mama victimei a declarat că va scoate certificat medio-legal pentru fiul său şi că va depune plângere penală împotriva agresorului.