Vineri noapte, în zona montană a judeţului a nins puternic, iar vântul a suflat cu viteze de peste 100 km/h viscolind şi troienind zăpada. Din motive de siguranţă autorităţile au decis ca Transfăgărăşanul să fie închis mai devreme cu patru zile circulaţiei pentru toate categoriile de vehicule începând cu ora 15 a după-amiezii de sâmbătă între Piscu Negru şi Bâlea Lac în zona argeşeană a drumului, respectiv între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac în zona Sibiului.
Din cele discutate cu Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş, am reţinut că stratul de zăpadă depus pe carosabil era de 10-15 cm, iar troienele depăşeau 30 cm. Totodată, ieri-dimineaţă viscolul reîncepuse la altitudini de peste 1.500-1.600 m, context în care turiştii sunt informaţi că toate traseele montane din judeţ au fost închise.
La Bâlea Lac au rămas totuşi blocate mai multe autoturisme, ai căror proprietari nu se aşteptau la o schimbare atât de radicală a vremii. În zona argeşeană a drumului au intervenit utilajele de deszăpezire, datorită cărora pe partea argeşeană a Transfăgărăşanului nu au fost probleme deosebite de trafic, circulându-se în condiţii de iarnă după cum ne-a declarat prefectul Emilian Dragnea. Prin urmare, toate vehiculele aflate la Bâlea Lac şi la Capra au putut coborî în siguranţă la Curtea de Argeş, de unde îşi vor continua deplasarea către localităţile de unde au plecat. De asemenea, ne-a mai spus prefectul, la nivelul judeţului a fost activat comitetul judeţean de intervenţie pentru situaţii de urgenţă, care va monitoriza evoluţia situaţiei pe toată perioada avertizărilor cod portocaliu, în nord, respectiv galben în restul teritoriului, care expiră în această noapte la ora 23.
Odată cu închiderea Transfăgărăşanului şi a tunelului de la Bâlea Lac au fost instalate panouri de informare pentru conducătorii auto că DN 7C este închis, au fost anunţate unităţile turistice pentru a informa persoanele cazate, iar în zona km 56+400 (Cetatea Poienari) a fost detaşat un echipaj de poliţie, care va interzice accesul autoturismelor. Transfăgărăşanul va fi redeschis în vara anului viitor, când condiţiile meteo vor permite reluarea circulaţiei rutiere. Asta dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, neputinţa decidenţilor de a construi copertine care să facă posibil ca drumul acesta să fie deschis tot timpul anului. Iar noi continuăm să visăm la o ţară ca afară…