* Comuna lui Dan Manu face judeţul de râs
Ieri, cotidianul „Adevărul” a publicat un articol referitor la dosarul sclavilor de la Berevoeşti, comuna natală a preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu. Până acum doar cinci din cei 38 de inculpaţi au fost condamnaţi, iar procesul este în derulare.
În numărul de ieri, „Adevărul” publică mărturii ale unuia dintre cei care au fost exploataţi de rudarii stăpâni de sclavi din cătunul Gămăceşti. Omul le-a declarat anchetatorilor chinurile la care a fost supus: bătăi cu parul sau cu biciul, obligarea la munci înjositoare, supunerea la perversiuni sexuale, furtul de lemne, dormitul sub cerul liber, înfometarea, legarea în lanţuri, stropitul alternativ cu apă fiartă şi rece; sunt doar o parte din ororile îndurate de victimă. După cinci luni, bărbatul a reuşit să fugă, ajutat de un taximetrist care l-a dus la Mioveni.
Despre toate acestea şi nu numai ziarul nostru a relatat pe larg în vara anului trecut, când sute de poliţişti, jandarmi şi mascaţi însoţiţi de procurori au luat cu asalt cătunul Gămăceşti. În urma descinderilor, oamenii legii au eliberat mai mulţi sclavi găsiţi în gospodăriile rudarilor, care au avut tupeul să afirme că aceştia veniseră de bună voie să muncească. Culmea, autorităţile locale, inclusiv primarul, spuneau că nu aveau cunoştinţă despre ceea ce se întâmpla chiar sub nasul lor, deşi mulţi dintre stăpânii de sclavi primeau ajutoare sociale. În schimb, aceştia aveau deschise conturi bancare!
2 Comentarii
Elena Delia
Pai si ce face justitia din Arges cu acesti nemernici? Daca se gandesc judecatorii ca nu mai e spatiu prin puscarii, s-o spuna, domnilor, pe sleau, ca ne ocupam noi de asta. Ma ofer , alaturi de multi altii ca mine, sa finantez constructia unei asemenea „locas”, cu metodele mele insa, nu cu gadilatul la talpi, ci cu aceleasi metode de corectie pe care le foloseau ei , criminalii, cu bietii oameni. Cred ca sunt mai multi oameni cinstiti in tara asta decat criminali, deci nu ar fi chiar imposibil, sa puna mana de la mana .
Elena Delia
Erata: de eliminat ultima virgula.